Acum, sfânta Biserică ne aminteşte de înfricoşata Judecată. Ea ne-a
trimis deja să învăţăm de la vameş smeritul strigăt: „Doamne, milostiv fii
mie, păcătosului!". Ea ne-a îndemnat să nu ne lăsăm să cădem, ci, urmând
fiului risipitor, să ne sculăm şi să mergem la Milostivul Tată Ceresc şi să-L
rugăm să ne primească pe noi, cei nevrednici a ne numi fii ai Lui, măcar ca
pe nişte năimiţi. Ea se mai teme, însă, ca nu cumva, din neluare-aminte,
să trecem nebăgate în seamă aceste lecţii şi să rămânem, din pricina
împietririi inimii, încurcaţi în păcate. Aceasta este pricina pentru care
acum, zugrăvind priveliştea înfricoşatei Judecăţi, ea vesteşte încă şi mai
răsunător: „Pocăiţi-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată,
Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru
întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia
după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor
intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus
nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefăţarnică şi şiau
îndreptat viaţa. Aşadar, gândindu-vă la această zi înfricoşătoare,
încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi
neabătut întru poruncile lui Dumnezeu".
Şi, cu adevărat, nici un adevăr nu are atâta putere. să înmoaie inima
nepocăită ca adevărul privitor la înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu.
Vrăjmaşul ştie asta şi face fel de fel de viclenii pentru a ne aduce într-o
stare în care fie să nu ne mai gândim deloc la această judecată, fie, dacă
ne gândim vreodată, să ne gândim în treacăt, fără a duce acest gând până
în inimă şi fără a-1 lăsa să-şi desfăşoare acolo deplina sa lucrare. Dacă
amintirea judecăţii nu s-ar depărta de la noi, iar puterea ei ar fi primită cu
toată inima noastră, n-ar mai fi păcătoşi - sau oamenii ar păcătui numai
din întâmplare, fără să vrea, pentru puţină vreme, şi s-ar scula îndată după
căderea cea neaşteptată. Dar, iată, nu intrăm în voia lui Dumnezeu, drept
care şi păcătuim, şi ne învechim în păcate prin nepocăinţă.
Veniţi, deci, fraţilor, să-1 întrecem în dibăcie pe vrăjmaşul, care ne
întunecă, şi să hotărâm ca de acum înainte să ne aducem aminte de
înfricoşata Judecată şi să primim cu inima toată puterea ei şi toată frica ei.
Să ne zugrăvim în minte priveliştea înfricoşatei Judecăţi şi s-o
purtăm cu noi neîncetat, în viaţa de zi cu zi vedem cerul deasupra noastră
cu soarele şi ceilalţi luminători cereşti, şi celelalte făpturi împrejurul
nostru: la fel să ne punem rân-duială şi în duh. Pe cer să îl vedem pe
Dumnezeu Judecătorul cu nenumăraţii îngeri, iar împrejurul nostru pe toţi
fiii oamenilor, de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, stând înaintea Lui
cu frică şi cutremur. Tot acolo sunt râurile de foc si cărţile conştiinţelor
deschise. Judecata e pregătită! Cu acest gând să umplem mintea noastră
şi să nu ne îndepărtăm luarea-aminte de la el.
Sculându-ne din pat, să
luăm aminte la sufletul nostru: „Cugetând la ziua cea înfricoşătoare,
priveghează, suflete!"; iar atunci când mergem spre somn să ne spunem:
„Iată, mormântul îmi stă înainte; iată, moartea îmi stă de faţă". Şi în
fiecare zi să spunem cât de des: „Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele
veşnice, de viermele cel rău şi de tartar!" Căci fie că ne amintim sau nu de
judecată, de ea nu vom scăpa. Dar dacă ne vom aminti, vom putea scăpa
de hotărârile ei cele cumplite. Acest gând ne va învăţa să ne îndepărtăm
de ceea ce face judecata înfricoşătoare, şi frica judecăţii ne va izbăvi de
osânda cea înfricoşătoare.
Totul este ca acest gând să nu rămână în noi deşert; să-1 adâncim şi să
primim cu inima şi judecata, şi învinuirea, şi hotărârea judecăţii.
Oare acum e cineva care să judece drept cu privire la sine şi să fie
judecat drept de către ceilalţi? Iubirea de sine ne ascunde de noi înşine şi
de judecata conştiinţei noastre; trupul şi înfăţişarea cuviincioasă ne sunt
scut în faţa puterii de pătrundere a celor ce ne înconjoară. Uitând de
Dumnezeu, ajungem să spunem, chiar dacă nu cu voce tare, ci în noi
înşine: „Nu vede Dumnezeu!" La judecată nu va fi aşa: nu ne vom mai
putea ascunde nici faţă de noi înşine, şi ceilalţi ne vor vedea aşa cum
suntem de fapt în cuvinte, fapte şi simţiri. Fiecare, văzându-se, va înţelege
că este văzut de toţi şi este străbătut de ochii mai luminoşi ca soarele ai
lui Dumnezeu. Această conştiinţă a faptului că păcatele sale sunt văzute
de către toţi îl va covârşi pe păcătos şi va face ca pentru el să fi fost mai
uşor dacă munţii ar fi căzut şi 1-ar fi acoperit decât să stea, descoperit
privirilor atât cereşti cât şi pământeşti.
Acum suntem inventivi la pogorăminte şi ne dezvinovăţim în fel şi
chip faţă de noi înşine, şi faţă de ceilalţi, şi faţă de Dumnezeu. Atunci nu
va mai fi loc pentru dezvinovăţiri de nici un fel. Şi conştiinţa noastră ne va
spune: „De ce ai făcut aşa?" Şi în ochii celorlalţi vom citi: „De ce te-ai
purtat aşa?" Şi de la Domnul se va întipări în inimă mustrarea: „Aşa se
cuvenea să faci?" Aceste osândiri şi mustrări din toate părţile se vor
îngrămădi în suflet, îl vor pătrunde şi îl vor covârşi -iar dezvinovăţiri nu se
vor afla şi să ne ascundem nu va fi unde. Această nouă greutate -
greutatea osândirii venite din toate părţile şi căreia nu i se va putea
răspunde prin nici un fel de îndreptăţire - îl va împovăra în chip şi mai
nesuferit pe păcătosul lipsit de orice bucurie.
În vremea de acum, tărăgănarea anchetei nu rareori uşurează soarta
criminalului şi dă nădejdea achitării. Dincolo nu va fi aşa. Totul se va
săvârşi într-o clipă: judecata va fi fără anchetă, osânda - fără consultarea
legilor, şi împotriviri nu vm li. La porunca lui Dumnezeu, drepţii vor fi
despărţiţi de păcătoşi ca oile de capre, şi toţi vor amuţi, neavând ce să
spună împotriva acelei judecăţi şi osânde. Va fi aşteptată ultima lovitură
dată celui păcătos - hotărârea: „Veniţi, binecuvântaţilor!... Plecaţi,
păcătoşilor!..." Hotărârea va fi fără întoarcere şi cu neputinţă de schimbat,
pecetluind soarta fiecăruia pe toţi vecii cei nesfârşiţi. Veci nesfârşiţi va
răsuna în urechile păcătosului osândit: „Pleacă, blestematule!...", în vreme
ce veci nesfârşiţi îl va ferici pe drept cuvântul dulce: „Vino, hinecuvântatule!"
Această greutate a lepădării [respingerii] de către
Dumnezeu este cea mai nesuferită greutate ce are să-i împovăreze pe
păcătoşii nepocăiţi.
Iată ce va fi! Şi iată ce vrea să întipărească acum în inimile noastre
sfânta Biserică! Deci, să primim în simţire acum această lipsă desăvârşită
de bucurie a stării în care va intra păcătosul când va veni ziua cea de pe
urmă - lipsa desăvârşită de bucurie în care îl va pune judecata, învinuirea
şi hotărârea ce se vor săvârşi atunci: s-o primim în simţire şi să îngrijim
a scăpa de ea. Nimeni nu va putea să ocolească judecata. Totul va fi aşa
cum este scris. Cerul şi pământul vor trece, iar cuvântul lui Dumnezeu
despre faptul că ele vor trece şi apoi va fi judecata, acest cuvânt nu va
trece. Oare ne suntem nouă înşine vrăjmaşi? Nu cred. Deci, să ne grăbim a
scăpa de necazul, chinul şi deznădejdea cu care ne ameninţă ziua cea de
pe urmă. Cum să scăpăm de ele? Fie prin dreptate, fie prin milostiva
îndreptăţire dată de Dumnezeu. Dacă nu ai dreptatea datorită căreia să
poţi sta împreună cu ceilalti de-a dreapta Judecătorului, sârguieşte să te
îndreptăţeşti din timp înaintea lui Dumnezeu spălându-te în lacrimi de
pocăinţă şi curăţindu-te prin nevoinţele lepădării de sine - şi vei fi primit în
numărul lor prin milostivirea îndreptăţitoare,dacă nu prin dreptate.
Iată, deja începe vremea bineprimită pentru acest lucru! Deja s-a
apropiat intrarea în Post. Împuţinarea îndestulării trebuinţelor trupeşti a fost
rânduită anume spre a face mai mult pentru lucrările duhului. Deci,
pregătiţi-vă! Iar de ceea ce obişnuieşte să strice săptămâna care vă stă
înainte, de relele obiceiuri ale lumii, feriţi-vă pe cât vă lasă situaţia voastră
lumească şi neputinţele caracterelor voastre, ca să purcedem pregătiţi
îndeajuns la alergarea postului şi pregăti' rii pentru Sfânta împărtăşanie,
să ne statornicim întru curăţie şi să ne întărim putinţa de a ne înfăţişa
pregătiţi şi înfricoşatului scaun al Judecătorului tuturor - Dumnezeu. Amin.
26 februarie 1861
.
0 comments:
Post a Comment